Amintiri din clasa C 1982-1986, Liceul Balcescu, Braila

22Sep/10

Fara imagini

Azi, conform obiceiului ultimelor 7-8 luni, am chiulit de la cabinet. Si am avut o idee "geniala" (cultivata de consoarta, dar, trebuie sa recunosc, "genialitatea" mi-a apartinut intr-o pondere covarsitoare :beauty:): hai sa vedem si noi, ca taranii, vechiul Bucuresti atat de mult cantat, cladiri vechi, nostalgice, poate nimerim si vreo serbare din "Zilele Bucurestilor". Fiind anuntate mitinguri peste manifestatii peste proteste, suprapuse peste greve sau amenintari cu greve, nu avea sens sa ne aventuram cu masina, asa ca am purces per pedes.

Inceputul a fost placut. Am descoperit o groaza de imagini inaccesibile de la volanul masinii (de regula, perspectiva de la volan este portbagajul masinii din fata). Evident, am ametit putin, ca toate traseele RATB-iste erau modificate, dar, in final, am ajuns in P-ta Romana. Din rondul Pietei Romane pana la metrou (adica vreo suta de metri), am facut vreo 10-15 min, facand eforturi sa evitam vreo 20 de sondatori de opinii. Am iesit la suprafata la Universitate si hai spre Lipscani (am avut intotdeauna oroare de zona Lipscani, dar trecerea timpului face sa se uite asemenea lucruri). Am batut de la un cap la altul strada. O minune! Portiunile laterale (cam 1-1,5 m) dinspre "magazine" - aspect de ulita (adica un amestec de praf, pietre, gropi). Portiunea de mijloc - beton crapat, cu omniprezentele gropi. Din loc in loc, pentru compensarea gropilor, capace de canalizare iesite cu 20-25 cm deasupra nivelului strazii (daca se poate numi strada ceea ce am descris pana acum!). "Magazinele" - cu acelasi aer prafuit pe care il stiam de acum vreo 20 de ani (cand cred ca am fost ultima data pe acolo). Ne-am oprit sa bem ceva (adica apa) la capatul Lipscaniului dinspre Calea Victoriei, unde, dupa ce l-am deranjat pe cel care se ocupa de terasa respectiva, ne-a adus sticla "imediat", adica dupa vreo 10 min (la terasa aia mai era o singura masa ocupata, de o individa care vorbea la telefon).

Ca sa nu revenim pe acelasi drum, am bantuit pe stradutele dintre Lipscani si Dambovita. Terase langa terase langa terase. Cu aspect unic de dughene de doi bani. Evident, cu muzicile de rigoare. As fi nedrept sa spun ca peste tot urlau manele, dar consider de un gust indoielnic (ca sa vorbesc frumos, sa nu ma "baneze" Gaby :beauty:) orice tip de muzica peste un anumit numar de decibeli. Pana la urma, ne-am facut curaj si ne-am oprit la o terasa din Piata Unirii. Eu am fost mai inspirat si am luat pizza romaneasca. Consoarta s-a incumetat la ciorba de burta, mici si cartofi prajiti (sper ca nu v-am facut pofta, pentru ca nu aveti de ce, dar are importanta pentru continuarea povestii). Am mai cerut si apa, ca sa avem cu cu "uda" tigarile.

Servirea s-a facut cam asa: in vreo 10 min, dupa a doua solicitare, ni s-a adus, in sfarsit, apa. Deja eram relaxati, ca macar nu muream de sete. Dupa inca 10 min, au fost aduse pizza (proasta spre execrabila, dar, dupa cum vedeti, fara a fi otravitoare, daca pot sa scriu inca) si "accesoriile" ciorbei de burta (adica un ardei si smantana). Dupa inca 5 min, au venit si tacamurile. Dupa alte 5 - ciorba de burta (comparabila cu pizza mea - tot neotravita). La 10-15 min dupa ciorba, au venit micii. "Dar cartofii prajiti?" "A, da. Imediat" Adica dupa vreun sfert de ora! "Imi aduceti si o furculita?" "Imediat" In 10 min. Micii - comestibili. Cartofii prajiti - facuti in ulei cu produsi de torefactie si acroleina. Pentru cei nepasionati de chimie, asta inseamna refolosit cam de 25 de ori.

Acasa ne-am intors cu metroul (cred ca n-am mai mers de vreo 10-12 ani cu mijlocul asta de transport). Dar n-am avut surprize. Adica aceleasi garnituri cu care am mers si ultima data. Cu 10-12 ani mai deteriorate. (Poate am avut noroc, dar intre P-ta Unirii si Basarab am mers cu un metrou ceva mai actual.)

Asadar, in rezumat, daca vreti sa mergeti prin gloduri, sa trebuiasca sa tipati ca sa fiti auziti de partener, sa fiti serviti cu acreala si sa mancati execrabil, mergeti cu drag in zona vechiului Bucuresti, ca veti gasi totul intr-o arie restransa, nu trebuie sa insistati cu cautarile. A, am uitat ceva. In haladuiala pe stradutele dintre Lipscani si Dambovita, am luat doi covrigi cu sare, care au fost mult mai comestibili decat tot ce am mancat la terasa. Si, evident, la un pret de vreo 30 de ori mai mic. Daca vreti sa va simtiti bine, incercati altundeva.

Autor: Mihai. Publicat in: Uncategorized Lasa un comentariu
Comentarii (33) Trackbacks (0)
  1. Intalnirea cea de taina

    Evident, fiind de taină, nu vă așteptați la imagini, de-asta am dezgropat topicul asta, că nu aveam chef să mai fac unul, „Fără imagini II”.
    Ne-am întâlnit 3 (adică Vasile, Dan și eu). Cu ocazia asta a aflat și Vasile că Dan încă mai știe să vorbească, deci am un martor pentru afirmațiile mele cum că ar mai ști (că dovezile scrise pe site nu ar susține lucrul ăsta). La întâlnirea asta am intenționat să-l cooptez și pe Viorel, i-am trimis un mesaj, dar nu a dat curs chemării (adică nu s-a uitat în căsuța poștală). Abia azi l-a citit, m-a sunat în disperare (uitasem telefonul pe „mute”), mi-a și scris. Intr-un târziu, am văzut mesajul din căsuța poștală și am percutat. De data asta, am fost eu cel surprins să constate că și Viorel mai știe să vorbească. Ne-am conversat 22min40sec (dacă vă vine să credeți). E drept că a făcut greșeala să mă întrebe ceva de stomatologie, așa că am avut motive să bat câmpii :beauty:!

      (Citează)  (Răspunde)

    • Daca nu-s poze...

      … nu s-a intamplat! (Cam asa vine vorba pe net)

        (Citează)  (Răspunde)

      • De-asta am și reanimat topicul ăsta. Oricum, în afară de trei fețe tembele, nu cred că ar fi fost ceva de văzut [hotelul, „Golden Tulipe”, unde am stat la bârfe e într-o zonă destul de anostă, sufocat de blocuri (Piața Muncii)].
        De vreo omologare de record nu putea fi vorba (întâlniri în 3 au fost destule).

          (Citează)  (Răspunde)

  2. Autoclav stricat

    Luni mi s-a stricat autoclavul. Am reușit să mai lucrez cu intrumentarul pe care îl mai aveam inclusiv a doua zi. L-am dus la „doctor”, dar mai durează.
    Astăzi oricum era zi de chiul, așa că am fost prin librării (consoarta își dorea ceva de Elisabeth Gilbert și de Pleșu – titlurile le-am uitat, dar dacă este cineva interesat, le pot scrie). Cuprins de o efuziune intelectuală, am mai cumpărat vreo 7-8 cărți (fiind cât pe ce să uităm de alea două pentru care plecasem. Am fost la librăria Krețulescu (sau Kretzulescu – nu mai știu cum se scrie!), care mi-a plăcut mai mult decât ultima dată (acum vreo 3-4 ani, cred). Spre rușinea mea, dacă nu sunt bătut la cap suficient, în afara celor două târguri de carte unde mergem conștiincioși (să semnăm condica :beauty:), eu intru cam o dată pe an într-o librărie. (E drept, la „târguri” ne ducem cu „listă de cumpărături”, așa că mă mint cum că s-ar mai scutura de rugină cei 3-4 neuroni care nu au fost înlocuiți de celule gliale :beauty:)
    Spuneam că mi-a plăcut librăria mai mult decât ultima dată pentru că s-a separat de partea aia bisericească (evident, acum am intrat acolo prima dată, că pe acolo știam că e intrarea). Atmosfera era cam aceeași pe care o știam – adică atmosferă liniștită, cu muzică discretă, personal cunoscător (dacă nu știau ceva, cautau pe calculator foarte eficient), amabil. Am uitat să spun că, înainte de asta, am avut noroc teribil: am prins ultimul loc de parcare în fața Ateneului, deci am evitat vânătoarea de astfel de spații sau teroarea că ne vom întoarce cu RATB-ul (plus drumurile ulterioare pentru recuperarea de la firmele care ți-au ridicat-o).
    Fiind entuziasmat de cumpărarea cărților, am zis să-mi mai tai din bună dispoziție mergând la sediul Colegiului Medicilor Dentiști, să-mi plătesc cotizația (Sâmbătă sunt alegeri și nu au drept de vot decât cei care sunt la zi cu datul obolului. Reminiscențele mele de spirit civic mă mână la vot, deci trebuia să am dreptul ăsta.) Spre surprinderea mea, nu m-am enervat. E drept, în afară de plătit cotizația, nu am avut alte nevoi. De fapt, singura nevoie pe care o am (anual) de la Colegiu, este actualizarea dreptului de liberă practică. Ar fi exagerat să spun că este un coșmar, dar am oarece strângeri de inimă de câte ori mă duc. Simt o fericire din partea celor de pe acolo de fiecare dată când constată că am o cerere ieșită din uz (adică noua versiune are o liniuță boldită, deci mult mai bună decât vechea :beauty:).
    Fiind oarecum în zonă, am zis să ne înecăm amarul defectării autoclavului (care sper să se repare mâine) la „Nicorești” (dacă ați uitat, revedeți postul 8). Aceeași atmosferă plăcută, destinsă. Am avut noroc să fie și foarte liber (din vreo 10 mese, erau ocupate doar 3 – inclusiv aia la care stăteam noi). Muzica era populară (a nu se confunda cu manele), dar la un nivel supercivilizat, așa că a fost total nederanjantă (deși nu am nici cea mai vagă filie pentru genul ăsta de muzichie, ca să vorbesc în versuri :beauty:).
    Critică gastronomică
    Eu am rămas fidel bulzului (de data asta, parcă scria „ciobănesc” în menu, dar nu are importanță), combinându-l acum cu ciuperci gratinate. Mămăliga a fost mai reușită decât data trecută (a mai căpătat experiență bucătarul :beauty:). Ciupercile – le-aș mai fi lăsat un pic pe grătar (dar asta este doar o preferință personală). Totul prezentat foarte reușit: bulzul – pe un fund de lemn, ciupercile aveau, într-o parte, niște morcov ras (foarte reușită combinația ciuperci-morcov, încercați-o că merită!) cu două frunze de pătrunjel (foarte pe placul meu).
    Consoarta – și ea fidelă ciorbei și micilor. De data asta am reținut – de perișoare, cu dresing-urile de rigoare – smântână, ardei iute. A fost foarte încântată (lingura nu mai era așa plată, deci n-a mai făcut febră musculară :beauty:). Micii – buni, fără comentarii.
    Așadar, verdictul rămâne neschimbat – mergeți, că merită.
    Tot neschimbat a fost și finalul notei de plată: „prețurile nu includ serviciile”. Cam ăsta a fost singurul aspect discutabil.
    Sper să aveți și voi cât mai multe asemenea zile liniștite (mai puțin aspectul cu defectatul autoclavului, care încă mă mai enervează cumplit).

      (Citează)  (Răspunde)

  3. Incep sa nu-mi mai suport cainele. Deschid site-ul – si, la “discutii recente” vad o haita intreaga maraind la cele 2-3 avatare infiltrate in ea. Dau pe “forum” – imi sar in fata alti dulai. Mai bagati si voi cate o figura de om, cate un “benzen” stilizat (Viorel probabil are nostalgii legate de chimie, daca nu a vrut sa scape de ea nici dupa atatia ani :beauty:! Sau o fi vreun cosmar etern?)!

      (Citează)  (Răspunde)

  4. Tot fara imagini

    Miercuri, deci chiul. Oarecum. Pentru ca, evident, problemele stomatologice nu-i ocolesc pe nici pe stomatologi sau partenerii/ele lor de viata. Asa ca am dat o fuga pana la cabinet pentru asta, dupa care, hai la “Nicoresti”. Un restaurant aflat pe str. Toamnei 13. Chiar daca este la un numar cu ghinion si am fost intr-o zi cu ghinion, nu am avut prea mari regrete.
    Evident, voi spune si de bine, si de rau, dar, indiferent de spatiul alocat, aspectele pozitive le-au compensat din plin pe cele negative.
    In primul rand, daca nu sunteti foarte aproape, nu e bine sa fiti foarte infometati cand va indreptati catre Nicoresti. Nu pentru ca servirea nu ar fi prompta, ci din cauza traficului. Daca sunteti pe la Academia Militara, pana la restaurant veti avea 4-5 semafoare la care veti reusi sa treceti la al treilea sau al patrulea verde si unul la care veti izbandi cam la al saselea sau al saptelea. Cand ati “bagat” in viteza a IIa, nu va grabiti sa bagati intr-a III a, ca e total inutil. Oricum va trebui sa franati imediat. Dupa ce ati trecut de Magheru, puteti respira usurati pana cand ajungeti la restaurant, cand va trebui sa gasiti loc de parcare. Nu injurati semafoarele. Ganditi-va ca, daca ploua sau ninge, intersectiile unde ati asteptat 2-3 “verde” nu le-ati fi trecut in mai putin de jumatate de ora (fiecare :beauty:!).
    Restaurantul este destul de discret (fara reclame luminoase de prost gust – e drept, acum era zi si poate nu le-am remarcat!), asa ca s-ar putea sa fie oarecare probleme la identificarea lui (noi eram oarecum avizati – am mai fost de 2-3 ori, ultima data acum vreo 2 ani). Inauntru – muzica era putin cam tare pentru gustul nostru (eu, in majoritatea timpului, dau televizorul pe “mute”). Cam la 3 secunde dupa ce ne-am asezat, am primit “listele de bucate”. Daca tot eram in “concediu”, am zis ca pot sa ma destrabalez, asa ca am luat un bulz ardelenesc si mici (cu cartofi natur). Consoarta – ciorba de nu stiu care (sigur nu era de burta, dar am uitat de care) si niste chiftelute cu piure si salata de varza.
    Apa ne-a fost adusa in cel mult un minut. Ciorba si bulzul – cam cand am terminat prima tigare (as zice ca a fost un interval superdecent). Amandoua – reusite.
    Critici: 1. Ambele erau cam prea fierbinti (problema minora, pana la urma). 2. Mamaliga era cam prea moale (mai ales ca aveam ca reper bulzul de acum 2 ani, care mi s-a parut cel mai reusit din cate am mancat) si s-ar fi putut face un pic mai multa risipa de branza. (Fac o paranteza mai lunga. Mie mi se pare ca vestita noastra mamaliga traditionala – o spun fara ironie – se face foarte prost, desi nu cred ca este atat de greu s-o faci cum trebuie. Pot sa spun ca, in afara celor facute de mine, am mai mancat ceva bine facut de 3 ori – de doua ori la Nicoresti si o data in creierii muntilor Fagaras, la o stana intre saua Suru si varful Serbota, pentru cunoscatori.) 3. Lingura era cam plata, asa ca jumatatea mea inca acuza oarece crampe musculare de la miscarile indelung repetate (se poate vedea si o parte pozitiva: a fost suficient de buna cat sa justifice efortul :beauty:).
    La partea a doua – un singur lucru de criticat: farfuria consoartei era incinsa de ziceai ca atunci au ars lutul din care a fost facuta.
    In toate cazurile, aspectul farfuriilor era imbietor, nu o fleasca trantita in mijloc. S-au gandit sa puna o jumatate de frunza de salata verde, trei fire de varza langa cartofii natur (pe care pusesera si doua fire de marar), o feliuta de rosie intr-un colt al salatei de varza, etc. Evident ca astea te fac sa te simti bine, dau un aer de civilizatie, etc. Ma calca pe nervi cand “servire” inseamna trantit farfuria pe masa si, daca esti agil, reusesti sa prinzi oul/cartoful/copanul inainte de a cadea pe masa/pe jos.
    Toaleta – exceptionala. Pentru cititorii fideli ai rubricii “Bursucul gastric/gastronomic” (nu mai stiu sigur) – incadrat in categoria “poti si sa dormi” acolo. De regula, cand te duci undeva dupa un timp mai indelungat, observi o oglinda sparta, un closet la care nu se mai trage apa (sau, dupa caz, nu se mai opreste :beauty:). Aici erau sageti care te ghidau discret (destul de frecvent, sagetile sunt inutile, te poti ghida olfactiv), fara sa fii nevoit sa cauti disperat personalul, crispat de efortul sfincterian.
    Nota de plata – rezonabila. Adica totul a fost 85 Ron (evident, pretul fara bacsis). Bacsis care, dupa parerea mea, e meritat din plin. Tot la capitolul “bile albe” trebuie sa mai spun doua lucruri:
    1. Farfuriile ti se luau din fata la momentul potrivit. Nu erai intrebat de 5 ori dupa ce treceai de jumatate, cat sa inghiti disperat ca sa nu zici si a VIa oara sa ti-o mai lase, dar nici nu erai lasat o eternitate cu ele goale in fata.
    2. Scrumiera era schimbata cand trebuie (asta tin minte din experientele anterioare, acum a fost nevoie o singura data).
    Critica finala: pe nota de plata, la final, scria, mitocaneste: “Preturile nu includ serviciile”.

    Cam asta a fost “concediul” de saptamana asta. Daca vreti sa va priasca, duceti-va fara nici o grija. Daca mergeti sambata sau duminica (asa cum am fost in trecut – asta a fost prima experienta in cursul saptamanii), veti sta mai putin la semafoare (deci puteti ajunge inainte de a muri de foame :beauty:), dar veti avea aceleasi probleme cu parcarea. Regret ca nu pot furniza informatii despre diferite lichide bachice. De unde nu-i…

      (Citează)  (Răspunde)

    • Erata

      In loc de

      Mihai: nu-i ocolesc pe nici pe stomatologi

      se va citi: “nu-i ocolesc nici pe stomatologi”
      As fi facut corectura, dar nu mai este posibil. Daca tot veni vorba, pe :gabi: l-a mai vazut cineva?

        (Citează)  (Răspunde)

    • :laugh: :laugh: :laugh:
      Draga Mihai, m-am hotarat sa gonesc cainii :laugh: :laugh:
      Recunosc, nu am avut rabdare sa citesc 100% ce ai scris (am citit cam 98,76 % :grin: ), dar m-am bine-dispus 110% :grin:
      La asa “comentariu literar”, cred ca se justifica niste concluzii:
      1- in mai putin de o luna ati fost de doua ori la restaurant :grin:. Felicitari!
      2 – Esti fumator (lucru de care nu imi amintesc din liceu)
      3. Ai spirit critic super-dezvoltat (asa cum am remarcat cei mai multi utilizatori ai acestui site)
      4. Insa umorul este mult mai dezvoltat decat spiritul critic :grin:
      5. Unde o fi disparut Gabi… s-o fi mutat pe alt site si a uitat sa ne anunte???
      6. Gata concluziile, cu cat sunt mai multe randuri, cu atat sansa de a scapa greseli este mai mare :laugh:

        (Citează)  (Răspunde)

      • Rozi: m-am hotarat sa gonesc cainii

        Ma bucur. Mai ales ca exemplul tau a fost urmat, la scurt timp, de Luci.

        Rozi: in mai putin de o luna ati fost de doua ori la restaurant. Felicitari!

        Multumesc. Se vede ca nu sunt bugetar :beauty:. Si nici afectat semnificativ de criza.
        Da, da. Adica sunt fumator si iti amintesti bine.
        Spiritul meu critic super-dezvoltat are inclinatii paranoice.

        Rozi: cu cat sunt mai multe randuri, cu atat sansa…

        N-am gasit vreo greseala in comentariul tau (“neliterar”). Dar, ca sa nu ma dezic, trebuie sa mentionez o oarecare inconsecventa: dupa “1” urmeaza o liniuta scurta, dupa “2”- una lunga (chiar, cum ai facut-o?), iar dupa celelalte cifre – punct. Pai se poate asa ceva :beauty:?

          (Citează)  (Răspunde)

    • V-am spus eu: Tolstoi adevărat! Romanul fluviu! A consumat toată cerneala site-ului şi mai cere şi alte foi, de parcă dă examenul de treaptă! Să mai spună cineva că nu surprinde şi reţine cele mai mici detalii! Ţine-o tot aşa şi până la urmă o să publici! N-am dreptate?

        (Citează)  (Răspunde)

      • Luci: Ţine-o tot aşa şi până la urmă o să publici!

        Pai am facut-o deja. Prin 2000 sau 2001. “Materiale dentare restaurative” (sau cam asa, ca n-o am in fata, ca sa citesc titlul cu exactitate). Doar ca a fost scrisa de altul, eu am facut doar traducerea :beauty:!
        Fapt real: titlul propus initial a fost “Materiale dentare de restauratie”. Am reusit cu greu sa-i conving pe corectori ca e putin probabil sa se realizeze o restauratie in Romania si, cu certitudine, materialele dentare nu pot contribui in vreun fel!

          (Citează)  (Răspunde)

        • wau, deci ai experienta in a publica… Cate corecturi ai facut inainte de publicare??? :rotflol:
          P.S. Propun un articol nou, ca la “prima vedere” nu parea nimic nou adaugat pe site. Si uite asa s-a facut haita de caini :laugh:

            (Citează)  (Răspunde)

          • Rozi: Cate corecturi ai facut inainte de publicare??? :rotflol:

            Surprinzător, n-am făcut. Adică m-au terorizat alții pe mine (și acum încerc să-mi scot pârleala :beauty:!).
            Sunt de acord cu propunerea ta, dar dacă inițiez eu articolul, haita rămâne aceeași (ca și maidanezii îndelung discutați).

              (Citează)  (Răspunde)

          • Rozi: Propun un articol nou

            Hai că m-am prins. Dacă va fi un nou articol, câinele va apare în dreptul altui titlu, deci va fi o mică variație. Scuze pentru latență, dar aseară am plecat de la cabinet pe la 23, iar azi, prima programare a fost la 7.

              (Citează)  (Răspunde)

  5. Mihai,

    Pe vremuri luai notite la ore pe un petec de hartie de marimea unui timbru. Prin analogie, te-ai gandit vreodata sa-ti gravezi impresiile cu freza dentara pe molarul unuia sau mai multora pacienti? Care sa fie depozitarii inocenti ai experientelor tale in materie de horeca!?!

      (Citează)  (Răspunde)

    • Ignorantul din mine nu stie ce e “horeca”. Tanti Wikipedia imi zice o aberatie: abreviere provenind de la Hotel/Restaurant/Cafe. Am o vaga banuiala ca nu are legatura prea mare cu trimiterea ta (mai curand as zice ca e o scriere pe bobul de orez). Daca am dedus bine, atunci pot sa spun ca asta o fac de ceva timp. Deja Dan are 2 schite, 7 nuvele si primele doua volume dintr-un roman in gura lui. Nemaiavand spatiu si vazandu-mi inspiratia deosebita, si-a adus si soata, ca sa nu ma lase cu capodopera neterminata! Sau poate o fi avand de platit vreo polita veche :beauty:!

        (Citează)  (Răspunde)

  6. Fara titlu

    Draga povestitorule,

    Daca in articolele cu mure si zmeura ma intrbam daca traiesti in acelasi Bucuresti prafuit pe care il stiam, acum ne-am lamurit ca este aceeasi “capitala europeana” de care imi amintesc din facultate…
    Ma alatur insa corului de laudatori si spun si eu: ai har, ce mai… Nu il irosi…
    Si chiar daca uneori afirmi ca esti singur pe aici… sa stii ca cititorii sunt mai multi, dar din pacate in alte momente ale zilei… :grin:

      (Citează)  (Răspunde)

  7. Ar trebui să începi să publici! Eşti cu mult peste ceea ce consideră unii că s-ar defini scriitorul! Tolstoi la fel a început cu o istorioară despre … Moscova şi după aia a scris “Vaina i mir”. Lăsând gluma la o parte ai un stil care merită publicat, după umila mea părere!

      (Citează)  (Răspunde)

    • Multumesc de aprecieri, dar, fara a fi in vreun puseu de modestie :beauty:, mi se par exagerate. Cat despre publicare – ce si unde. Ca mie mi se pare ca activitatea mea inseamna 90% stomatologie [care nu-mi pare chiar atat de desteapta incat sa ma chinui s-o las posteritatii (a nu se intelege ca ar fi proasta – sunt foarte mandru de ea, dar fara sa cad in vreo auto-admiratie)], iar restul este reprezentat de banalitatea normala. Crezi ca ar fi cineva interesat de asa ceva? Mie mi s-ar parea ca ar fi ceva gen televizarea unui meci din “judeteana” transmis la concurenta cu Real-Barcelona.

        (Citează)  (Răspunde)

      • S-ar putea ca la Real-Barca să îţi cam plângi banii sau timpul după cum eşti pe stadion sau acasă. În schimb la un meci de judeţeană poţi să vezi/iei o cafteală de s-o ţii minte toată viaţa. Aşa că, mai bine trimite cuiva gândurile alea şi cine ştie, poate împărţim profitul!

          (Citează)  (Răspunde)

        • Luci: mai bine trimite cuiva gândurile alea

          Care ganduri, frate? Ca am maximum un sfert pe deceniu. Si asta doar cand se asociaza cu vreo enterocolita (traducere: adica petrec mult timp pe closet, spre individia lui Dan :beauty:)

            (Citează)  (Răspunde)

  8. <>

    Mihai, nu pot sa cred, TU FUMEZI?

      (Citează)  (Răspunde)

  9. Vasile: scriu ca un berbec… 

    Minunat!

      (Citează)  (Răspunde)

  10. Mihai, trebuie sa fii un bun stomatolog dar opinia mea personala este ca trebuia sa te faci reporter/jurnalist…Ma limitez la ast’ comentariu, desi ma gidila si pe mine virful limbii, intotdeauna am fost cam bavarda,… Citeodata, de cind m-am intors pe meleguri romanesti ramin muta de uimire relativ la ce vad in juru-mi…NO comment din partea mea, ai descsris situatia ca la carte, intrebarea este: la cit se plinge si uimeste toata lumea, face cineva ceva s-o schimbe? Exista vreo cale? Nu vreau sa par sceptica, voi cunoasteti mai bine sistemul…cred ca solutia a dat-o atit de bine Vasile, asteptam sa ne cada din Cer …

      (Citează)  (Răspunde)

  11. Maaammaaaaaaaaaaaaaa!!!!

    Cand am vazut cat ai scris am crezut ca am diplopie! Pe urma am constatat ca ai un stil narativ accesibil. Dupa care mi-am dat seama ca nu le “infloresti deloc”: un serviciu tipic romanesc. Si totusi…

    1. De ce te miri?!
    2. La ce te asteptai?
    3. Nu te grabi: daca perioada de incubatie a pizzei este medie sau lunga o sa mori, dar mai tarziu. Sau probabil o sa fii salvat de sistemul sanitar romanesc
    (parca ziceai c-ai mancat pizza romaneasca, deci cui pe cui se scoate…)
    4. Ai fi fost senzational, daca in loc de acroleina ai fi scris formula chimica! As fi zis ca n-ai imbatranit.
    5. Nu fi trist: apropiat-preconizatul cutremur de 7,5 grade Richter cu epicentrul in Vrancea va rezolva problema…

    P.S.: Fir-ar, m-am molipsit de la tine si scriu ca un berbec…

      (Citează)  (Răspunde)

    • Vasile: 4. Ai fi fost senzational, daca in loc de acroleina ai fi scris formula chimica! As fi zis ca n-ai imbatranit.

      CH2=CH-CH=O :beauty:
      N-am vrut sa fiu prea riguros, ca sa nu creez inhibitii. Dar daca ma provoci…

      Vasile: P.S.: Fir-ar, m-am molipsit de la tine si scriu ca un berbec…

      Sincer, eu prefer “scriitura” in locul pozelor.

        (Citează)  (Răspunde)

    • Vasile: o sa mori, dar mai tarziu

      Dacă se va întâmpla peste 40-50 de ani, nu mă deranjează :beauty:!

      Vasile: Sau probabil o sa fii salvat de sistemul sanitar romanesc

      Eu sper ca următoarea vizită la spital, în interes „personal”, indiferent când va fi, să fie direct la morgă! De data asta chiar vorbesc serios.
      P.S. Data trecută mă grăbeam, de-aia nu am scris tot ce aveam în gușă.

      Vasile: Pe urma am constatat ca ai un stil narativ accesibil.

      Nu am excelat la madam Cogălniceanu, deci nu trebuie să te temi de vreun noian de neologisme :beauty:!

        (Citează)  (Răspunde)


Lasa un comentariu


 

Niciun trackback.